Machiajul natural

                                          

 Arta machiajului reprezintă una dintre cele mai frumoase şi luminoase ramuri ale fascinantei lumi feminine şi nu numai.Machiajul înseamnă frumos, înseamnă un ten îngrijit şi întreţinut, hidratat şi conturat prin nuanţe şi tonuri ce au rolul de a scoate în evidenţă trăsăturile  şi de a estompa elegant aspectele neplăcute.

Frumosul căutat prin machiaj îşi are originile departe în timp, începuturile acestei minunate arte aflându-şi rădăcinile în misteriosul şi fascinantul Egipt Antic, undeva în jurul anului 4000 ÎC. Femeile timpurilor respective foloseau produsele din natură pentru a-şi îngriji şi hidrata pielea şi pentru a şi-o pigmenta. Se foloseau grăsimea animală, mercurul, carminul şi uleiurile, asigurându-şi astfel un ten frumos şi rezistent în faţa contextului meteorologic specific zonelor.

Arta machiajului a fost dictată în timp de zone, context social şi geografic, evoluţie şi schimbare. Astfel, femeile orientului au folosit pentru a-şi scoate în evidenţă frumuseţea, făina de orez, grecoaicele se foloseau de hena, praf de plumb şi cărbune, elemente care au stat la baza cosmeticelor preţ de foarte mulţi ani.

Evoluţie se înregistrează şi pe acest palier atât de delicat, femeile tuturor timpurilor şi zonelor încercând permanent să găsească metode prin care să-şi păstreze pielea frumoasăşi delicată, să estompeze defectele şi să scoată în evidenţă tot ce au mai frumos.

Au fost perioade în care machiajul s-a aplicat cu totul exagerat şi inutil, au fost timpuri când se urmărea doar o simplă accentuare a liniilor şi au fost timpuri în care machiajul vorbea despre statutul social şi era etalon de bună stare.

Anul 1914 este anul în care machiajului este acceptat ca modă, Max Factor lansând prima cutie cu pudră compactă şi dischetă. Procesul continuă prin inventarea rujului în carcasă de metal de către Maurice Levy.

Dezvoltarea cinematografiei care are loc în perioda anilor 1930-1950 aduce modele de frumuseţe şi eleganţă pe care toate femeile vor încerca să le imite, indiferent de condiţie socilă sau de statut. În prezent arta machiajului îşi propune să se plieze într-un mod frumos  şi elegant liniilor naturale şi trăsăturilor fiecăreia dintre femeile care decid să se machieze.

Machiajul natural pare să câştige cât mai mult teren în faţa machiajului sofisticat. Simplitatea acestui tip de machiaj pare să avantajeze mult mai mult fizionomia unei femei decât liniile excesiv conturate şi pigmentate.

Machiajul natural înseamnă, în primul rând, un ten sănătos, o piele bine îngrijită şi hidratată. Înainte de  a decide ce tip de machiaj urmează a aplica, trebuie acordată o atenţie specială pielii. Tenul va fi bine demachiat şi curăţat, atât dimineaţa cât şi seara. Se vor aplica loţiuni şi creme hidratante adaptate tipului de ten.

Pentru un ten uscat se va aplica înainte de machiaj, o soluţie puternic hidratantă. Tenul gras va fi curăţat cu loţiuni ce au rolul de a îndepărta excesul de sebum.

Se poate aplica la cremele hidratante nuanţatoare, ce au rolul de a da un aspect sănătos şi luminos pielii şi de a-i conferi o nuanţă plăcută şi naturală.

Baza machiajului natural este fondul de ten. Indicat este fondul de ten lichid, uşor de aplicat şi acceptat cu uşurinţă de piele.

Anticearcănul va fi folosit doar dacă este neapărat necesar şi se va alege cu două tonuri mai deschise decât nuanţa pielii.

Se vor nuanţa pleoapele într-un singur ton, se va aplica un rimel potrivit, obrajii vor fi pigmentaţi în tonuri luminoase de piersică şi mere rozalii, iar pentru buze va fi suficient un luciu.

Machiajul natural înseamnă naturaleţe, nimic strident şi nimic conturat în exces.

Machiajul natural poate fi realizat pentru zi, seară şi ocazii speciale, în fiecare dintre aceste proceduri efectul fiind luminos, simplu şi elegant, având rolul de a scoate în evidenţă frumuseţea feminină.

Machiajul natural de zi începe prin aplicarea fondului de ten, unuformiţând şi diminuând imperfecţiunile. În acelaşi timp, fondul de ten reprezintă şi o barieră în calea factorilor agresivi din mediu.

Fondul de ten va fi completat cu o pudră uşoară, având rolul de a fixa fondul de ten şi de a îndepărta luciul. Se alege o pudră transparentă, în tonuri naturale şi se insistă pe zona pleoapelor, pentru fixarea mai uşoară a fardului de pleoape.

Obrajii vor fi puşi în evidenţă prin aplicarea unui fard de obraz adaptat tipului de ten. Pentru un ten gras se va alege un fard pudră, iar pentru tenul uscat este indicată folosirea fardurilor cremoase. Se va asigura astfel obrazului un plus de strălucire şi un efect uşor bronzant.

 

Machiajul ochilor este foarte important, oferind personalitate întregii feţe.culorile alese pentru pleoape trebuie să fie în ton cu irirsul ochilor şi cu vestimentaţia. Se vor alege culori calde, deloc stridente. Scopul este de a se obţine o armonie perfectă. Machiajul ochilor se încheie cu aplicare arimelului.

Buzele vor fi pigemntate uşor, fără a se depăşi conturul, iar cel mai indicat este luciul de buze. Un machiaj de zi astfel realizat va oferi un aspect plăcut, simplu şi elegant, fără a scoate în evidenţă ceva anume, ci doar frumuseţea liniilor feţei.

Machiajul natural de seară nu se diferenţiază foarte mult faţă de machiajul de zi, însă ar trebui scoase în evidenţă anumite aspecte, cum ar fi pomeţii sau sprâncenele.

Se începe prin curăţarea şi hidratarea tenului. Ulterior se aplică un fond de ten care ar trebui să confere un efect de porţelan. Se va palica anticearcănul, ulterior finalizându-se cu o pudră compactă, care va avea rolul de a fixa produsele cremoase.

Terbuie acordată o atenţie deosebită sculptării feţei. Se vor evidenţia pomeţii aplicând o pudră bronzantă mată, într-un ton mai închis decât fondul de ten care va lumina restul feţei.

Sprâncenele vor căpăta un aspect îngrijit dacă li se va aplica un gel pentru sprâncene. Pleoapele vor fi pregătite pentru machiaj, aplicându-li-se o bază cremoasă, peste care se va pune fardul deschis pe toată pleoapa şi se va contura pliul cu un fard uşor mai închis. Chiar dacă este un machiaj natural, trebuie totuşi folosit un tuş de ochi.  Fie că se va alege o linie de tuş subţire treminată odată cu genele superioare, fie că se optează pentru codiţa ascuţită, se va realiza astfel o privire pătrunzătoare, ochii fiind mai accentuaţi.

Fiind un machiaj de seară se poate renunţa la luciul de buze şi se poate apela la un ton de ruj asortat cromatic întregului machiaj şi aplicat fără a se depăşi conturul natural al buzelor.

Tonurile machiajului natural de seară se vor alege în funcţie de vestimentaţie şi de tematica momentului. Este un masaj discret, însă aplicat corect va scoate în evidenţă liniile feţei fără a se sesiza nimic strident sau nepotrivit.

Deşi este cea mai importantă zi din viaţa unei femei, ziua nunţi poate fi petrecută de către mireasă într-o manieră simplă dar elegantă. Machiajul specific strident şi accentuat masiv poate fi uitat. O mireasă este frumoasă dacă este simplă şi naturală.  astfel va alege să-şi aplice un machiaj natural, dar extrem de expresiv. Va aplica cu mare minuozitate fondul de ten potrivit şi îşi va scoate în evidenţă pomeţii alegând farduri de obraji plăcute şi calde. Pleoapele vor fi pigmentate în bej, roz pal sau crem, se va folosi tuşul de ochi şi se vor rimela genele. Se pot aplica farduri irizate, însă doar pe arcadă. Sprâncenele pensate şi îngrijite vor fi ordonate prin folosirea unui gel de sprâncene Ochii vor fi astfel expresivi şi luminoşi.

Pentru buze va folosi un ruj nude ce poate fi combinat cu un luciu de buze.

Machiajul natural pentru mirese este un machiaj simplu, însă, aplicat corect va scoate în evidenţă frumuseţea miresei şi va accentua liniile naturale ale feţei.

Machiajul natural este modalitatea cea mai simplă şi elegantă prin care o femeie se simte frumoasă şi liberă la orice oră din zi. Machiajul natural nu încorsetează, nu pretinde contururu exagerate de buze, nu cere gene excesiv de lungi şi ochi machiaţi strident.

Machiajul natural subliniază naturaleţea, aşa cum ne spune chiar denumirea, şi jonglează cu tonuri calde şi plăcute, toate aplicate pe un ten bine îngrijit permanent, curăţat şi hidratat, răsfăţat cu măşti, creme şi loţiuni potrivite.

Pentru ca machiajul natural să fie un succes şi pentru ca femeia care şi-l aplică să fie frumoasă şi specială, atunci se va începe cu pregătirea pielii. Îar pielea unei femei trebuie îngrijită zi de zi, nu doar atunci când se pregăteşte de vreun eveniment. Un ten bine îngrijit va avea un aspect sănătos şi luminos. Un ten bine îngrijit este un ten demachiat temeinic dimineaţa şi seara, este un ten hidratat cu loţiuni şi creme, este un nen respectat prin alegerea de a aplica doar produse de calitate, adaptate perfect fiecăruia în parte.

Pe un astfel de ten, fiecare femeie poate jongla cu fonduri de ten, pudre, farduri, geluri, tuşuri şi luciu de buze, obţinând cel mai frumos şi potrivit machiaj natural. Astfel orice femeie se va simţi frumoasă, elegantă şi se va simţi bine indiferent de contextul în care se află. A te machia nu înseamnă neapărat a străluci la orice mişcare, ci înseamnă a creiona uşor fiecare linie a feţei, a-i da valoare  şi frumuseţe.

 

 

 

 


MWISHO PE FACEBOOK

Ai ceva de adăugat?...

*